Read Anywhere and on Any Device!

Special Offer | $0.00

Join Today And Start a 30-Day Free Trial and Get Exclusive Member Benefits to Access Millions Books for Free!

Read Anywhere and on Any Device!

  • Download on iOS
  • Download on Android
  • Download on iOS

Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii

Beniamin Fărăgău
4.9/5 (11306 ratings)
Description:Rar ne este dată ocazia, chiar şi pe paginile Scripturii, ca să-L vedem pe Domnul Isus „conducând adunarea generală” a unor biserici locale. Or, tocmai lucrul acesta se întâmplă în primele trei capitole ale cărţii Apocalipsa. Istoria a ajuns la punctul în care se pregătea judecarea şi pedepsirea Babilonului, Curva cea Mare. Centrul de influenţă în spaţiul creştin al acelor vremuri se mutase din Ierusalim în Asia Mică. Domnul Isus Hristos Cel glorificat a trimis pe îngerul Lui la robul Său, Ioan, ca, prin el, bisericile din Asia Mică – Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Loadicea – să afle lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Având însă în vedere faptul că judecata începe întotdeauna de la Casa lui Dumnezeu, situaţia specifică a fiecărei biserici este cântărită de Domnul Isus, iar apoi aşezată în lumina viziunilor apocaliptice din capitolele 4-22, pentru a convinge bisericile şi pe membrii acestora de suveranitatea absolută a scaunului de domnie din ceruri şi pentru a încuraja la biruinţă.Prin natura scrierii, analiza lui Hristos devine oglinda în care se poate privi oricare din bisericile locale, care pretinde să-L aibă ca Domn pe Hristos Cel glorificat.We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii. To get started finding Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii, you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed.
Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.
Pages
707
Format
PDF, EPUB & Kindle Edition
Publisher
Stephanus
Release
2009
ISBN
9735301059

Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii

Beniamin Fărăgău
4.4/5 (1290744 ratings)
Description: Rar ne este dată ocazia, chiar şi pe paginile Scripturii, ca să-L vedem pe Domnul Isus „conducând adunarea generală” a unor biserici locale. Or, tocmai lucrul acesta se întâmplă în primele trei capitole ale cărţii Apocalipsa. Istoria a ajuns la punctul în care se pregătea judecarea şi pedepsirea Babilonului, Curva cea Mare. Centrul de influenţă în spaţiul creştin al acelor vremuri se mutase din Ierusalim în Asia Mică. Domnul Isus Hristos Cel glorificat a trimis pe îngerul Lui la robul Său, Ioan, ca, prin el, bisericile din Asia Mică – Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Loadicea – să afle lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Având însă în vedere faptul că judecata începe întotdeauna de la Casa lui Dumnezeu, situaţia specifică a fiecărei biserici este cântărită de Domnul Isus, iar apoi aşezată în lumina viziunilor apocaliptice din capitolele 4-22, pentru a convinge bisericile şi pe membrii acestora de suveranitatea absolută a scaunului de domnie din ceruri şi pentru a încuraja la biruinţă.Prin natura scrierii, analiza lui Hristos devine oglinda în care se poate privi oricare din bisericile locale, care pretinde să-L aibă ca Domn pe Hristos Cel glorificat.We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii. To get started finding Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii, you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed.
Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.
Pages
707
Format
PDF, EPUB & Kindle Edition
Publisher
Stephanus
Release
2009
ISBN
9735301059
loader