Description:De multe ori m-am întrebat cum va arăta în literatură adolescenţa celor care s-au născut în anii ’90. Pe cea a douămiiştilor am perceput-o mai ales ca pe o lungă secvenţă în care personajul principal cutreieră fără ţintă un cartier cu reguli aspre şi bătăi. Cei de după ei, şi cred că Alex e unul dintre cei mai coerenţi, sînt în ipostaza omului încărcat cu legături şi fire electrice (vezi Şerban Savu). De la periferie, detaşaţi, fac posibilă conectarea. Îngroapă firele şi le montează în tablou pentru aprinderea instalaţiei. (Andrei Dósa)Dacă poeții minimaliști din ultimii ani încearcă adesea să trișeze subtil decupînd din real aspectele lui violente (i.e. maximale), Alex Văsieş riscă prin pariul total pe placiditate. Nu e vorba însă doar de o înregistrare cu intensitate scăzută a datelor realului și a dinamicii «deplasărilor atomice», ci de un mult mai subtil proces de asceză: un ghid fără emfază de How to disappear completely în spatele texturii realului. (Alex Goldiș)Trăgând linie, „Instalația” e un volum neobișnuit, tehnicist și lucid, care unește nostalgia unui Pantazi cu naivitatea unui Caulfield. Evoluând evident de la debut, desăvârșindu-și servirea și reușind acum, la 4 ani după „Lovitura de cap”, să-și arate forțele în totalitate, Alex Văsieș setează un real punct de referință pentru volumele de poezie din viitorul literar proxim. (Ovio Olaru)We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Instalația. To get started finding Instalația, you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed. Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.
Description: De multe ori m-am întrebat cum va arăta în literatură adolescenţa celor care s-au născut în anii ’90. Pe cea a douămiiştilor am perceput-o mai ales ca pe o lungă secvenţă în care personajul principal cutreieră fără ţintă un cartier cu reguli aspre şi bătăi. Cei de după ei, şi cred că Alex e unul dintre cei mai coerenţi, sînt în ipostaza omului încărcat cu legături şi fire electrice (vezi Şerban Savu). De la periferie, detaşaţi, fac posibilă conectarea. Îngroapă firele şi le montează în tablou pentru aprinderea instalaţiei. (Andrei Dósa)Dacă poeții minimaliști din ultimii ani încearcă adesea să trișeze subtil decupînd din real aspectele lui violente (i.e. maximale), Alex Văsieş riscă prin pariul total pe placiditate. Nu e vorba însă doar de o înregistrare cu intensitate scăzută a datelor realului și a dinamicii «deplasărilor atomice», ci de un mult mai subtil proces de asceză: un ghid fără emfază de How to disappear completely în spatele texturii realului. (Alex Goldiș)Trăgând linie, „Instalația” e un volum neobișnuit, tehnicist și lucid, care unește nostalgia unui Pantazi cu naivitatea unui Caulfield. Evoluând evident de la debut, desăvârșindu-și servirea și reușind acum, la 4 ani după „Lovitura de cap”, să-și arate forțele în totalitate, Alex Văsieș setează un real punct de referință pentru volumele de poezie din viitorul literar proxim. (Ovio Olaru)We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Instalația. To get started finding Instalația, you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed. Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.