Description:„…La mine vine multă lume. Eu însă nu le fac nimic, decât stau de vorbă cu ei, îi îndrum – și când pleacă spun că au fost schimbați, și atunci ei mă consideră făcător de minuni.“ (ARSENIE BOCA, declarație din dosarul său de Securitate)„Arsenie Boca. Cine este acest om care dă sens şi speranţă atâtor vieți deznădăjduite? Este cultul lui o vastă operaţiune de marketing religios, şi-atât? Are viaţa lui datele recognoscibile ale vieţilor de sfinţi ai creştinătăţii? Cum se face că un om preocupat de profunde căutări intelectuale şi care s-a declarat în repetate rânduri împotriva «minunismului» a ajuns să fie asociat atât de insistent cu miracolul, cu fantasticul, cu paranormalul? Am încercat să dau câteva răspunsuri scriindu-i povestea.Sunt încredințată că, dincolo de procesul de canonizare a lui Arsenie Boca și de controversele pe care acesta le stârnește, dincolo de turismul religios și de politicile bisericești, biografia lui este cel puțin la fel de pasionantă ca un pelerinaj la locurile secrete din noi înșine, unde se nasc deopotrivă spaimele și speranțele.“ (TATIANA NICULESCU)Fotografia de pe copertă: Arsenie Boca în 1946 (sursă: Arhiva CNSAS)We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Ei mă consideră făcător de minuni: viața lui Arsenie Boca. To get started finding Ei mă consideră făcător de minuni: viața lui Arsenie Boca, you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed. Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.
Pages
232
Format
PDF, EPUB & Kindle Edition
Publisher
Humanitas
Release
2018
ISBN
Ei mă consideră făcător de minuni: viața lui Arsenie Boca
Description: „…La mine vine multă lume. Eu însă nu le fac nimic, decât stau de vorbă cu ei, îi îndrum – și când pleacă spun că au fost schimbați, și atunci ei mă consideră făcător de minuni.“ (ARSENIE BOCA, declarație din dosarul său de Securitate)„Arsenie Boca. Cine este acest om care dă sens şi speranţă atâtor vieți deznădăjduite? Este cultul lui o vastă operaţiune de marketing religios, şi-atât? Are viaţa lui datele recognoscibile ale vieţilor de sfinţi ai creştinătăţii? Cum se face că un om preocupat de profunde căutări intelectuale şi care s-a declarat în repetate rânduri împotriva «minunismului» a ajuns să fie asociat atât de insistent cu miracolul, cu fantasticul, cu paranormalul? Am încercat să dau câteva răspunsuri scriindu-i povestea.Sunt încredințată că, dincolo de procesul de canonizare a lui Arsenie Boca și de controversele pe care acesta le stârnește, dincolo de turismul religios și de politicile bisericești, biografia lui este cel puțin la fel de pasionantă ca un pelerinaj la locurile secrete din noi înșine, unde se nasc deopotrivă spaimele și speranțele.“ (TATIANA NICULESCU)Fotografia de pe copertă: Arsenie Boca în 1946 (sursă: Arhiva CNSAS)We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Ei mă consideră făcător de minuni: viața lui Arsenie Boca. To get started finding Ei mă consideră făcător de minuni: viața lui Arsenie Boca, you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed. Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.